Viața în Chennai-Papaji

Am găsit o casă frumoasă în care să trăiesc, suficient de mare pentru a găzdui familia mea, și am început munca mea. Locul de muncă în sine nu mă interesa prea mult, dar am făcut-o  cu răspundere şi la capacitatea mea maximă, de la momentul respectiv, pentru că am avut o soție și copii de întreţinut. Tot timpul meu liber și energia mea au fost dedicate comunicării cu Krishna. Am făcut o cameră de puja în casa mea, informând-o pe soția mea că, atunci când eram în ea, să nu fiu deranjat. La 2.30 în fiecare dimineață, mă ridicam și începeam sadhana mea. Uneori citeam povești diferite cu Krishna sau Upanișadele sau Gita, dar marea majoritate a timpului făceam japa. Sincronizam japa cu respirația mea.

Am calculat şi am ajuns la concluzia că respiram de aproximativ 24.000 de ori pe zi, şi am decis că ar trebui să repet numele lui Dumnezeu, cel puțin o dată pentru fiecare respirație pe care o făceam.  Aveam ideea că orice respirație care nu era utilizată în rostirea numelui divin era una irosită. Am găsit asta un obiectiv relativ ușor de îndeplinit.

Apoi, mi-a venit urmatorul gând: “Au fost ani în viaţa mea când nu am cântat numele lui Dumnezeu deloc. Toate acele respirații au fost irosite. Dacă o să cresc numărul de recitări la 50.000 pe zi, eu pot compensa toate acele respirații pe care le-am pierdut când eram tânăr”. Am realizat în curând această nouă țintă, reușind tot timpul să sincronizez cântarea cu o parte a respirației.

Stăteam în camera mea de puja, cântând numele, de la 02:30 la 09:30, moment în care trebuia să plec la birou. Munca începea acolo la 10.00. La sfârșitul fiecărei zile de lucru mă întoarcem acasă, mă încuiam în camera mea puja din nou, și continuam să cânt numele lui Krishna, până când era timpul pentru mine să merg la culcare. De asemenea, am dormit în camera puja, astfel, efectiv eleminându-mă complet din orice interacțiune cu familia mea. Nici măcar nu mai vorbeam cu ei.

Într-o dimineață, în jurul orei 2:00, am auzit voci la ușa mea. Am știut că nu putea fi soția mea pentru că i-am dat instrucțiunile stricte ca să nu  fiu deranjat în timp ce eram în camera de puja. Apoi m-am gândit că ar putea fi o parte din rudele mele din Punjab, care au venit să ne viziteze. Trenul din Punjab ajungea de obicei în Madras seara, dar părea destul de posibil că trenul a sosit la câteva ore întârziere și că pasagerii tocmai ce au ajuns la casa noastră. Asta mi-a stârnit curiozitatea, şi am decis să deschid ușa să aflu cine erau.

Rama_Sita_laksmana_papaji

       Rama, Sita și Laksmana


Hanuman_papaji

              Hanuman

Imaginați-vă uimirea mea la deschiderea ușii, atunci când nu am văzut un grup de rude, ci formele strălucitoare ale Rama, Sita, Lakshmana și Hanuman stând afară. Nu am putut înțelege ce făceau ei acolo. Mi-am petrecut cea mai mare a vieții mele chemându-l pe Krishna, niciodată nu am simţit atracție pe Rama, sau orice interes în El. Cu toate acestea, m-am culcat la piciorele lor cu veneraţie şi respect.

A fost Sita cea care a ridicat mâna și a început să vorbească cu mine. “Am venit de la Ayodhya să te vizităm, deoarece Hanuman ne-a spus că există un mare Bhakta Krishna aici în Madras”. M-am uitat la mâna ei ridicată, observând întâmplător toate liniile care erau pe palma ei. Acea imagine trebuie să fi imprimat permanent în memoria mea, pentru că de fiecare dată când îmi amintesc acea viziune, eu văd în mod clar toate liniile la fel cum a fost în ziua respectivă. Corpurile lor nu au fost, cât am putut constata, corpuri umane normale, pentru că am putut vedea prin ele și vag ceea ce era în spatele lor, dar ei erau toţi deosebit de frumoşi. După ceva timp viziunea s-a schimbat într-un peisaj în care am văzut un munte și o Garuda mare (o creatură mitică, ca un vultur, care apare în mitologia hindusă și budistă) care zbura pe cer, se deplasa spre mine, dar niciodată nu mă atingea. Nu a existat nici o percepție de timp când toate acestea se întâmplau.

Viziunea a părut să dureze doar o perioadă scurtă de timp, dar în cele din urmă am fost scos din ea de către soția mea care m-a strigat să-mi zică că dacă nu o să plec în curând am să întârzii la muncă. Presupun că trebuie să fi durat de la aproximativ 2.30 dimineața până la aproximativ 9:30.  Din cauza viziunii, aceasta a fost prima zi în care nu am reușit să-și îndeplinesc obiectivul  de 50.000 de repetiții ale numelui lui Krishna. Cu toate că viziunea fusese plină de venerație şi inspiraţie, mă simțeam vinovat că am neglijat japa mea. Nu am menționat evenimentele din noaptea cuiva de la birou, pentru că ajunsesm la obiceiul de a ţine conversațiile mele acolo la un nivel minim. Vorbeam doar când erau  afaceri de tranzacţionat tranzacționat; în rest, păstram tăcerea.

Share