Procesul-Papaji

Krishna_Papaji_cautand_DumnezeuÎnainte de a continua cu povestea mea aş vrea recapitulez unele dintre principalele evenimente din cariera mea spirituală, deoarece ele ilustrează, într-un mod general, modul în care procesul de realizare se desfăşoară. În primul rând, trebuie să existe o dorință pentru Dumnezeu, o iubire pentru El, sau o dorință de eliberare. Fără acest lucru, nimic nu este posibil. În cazul meu, experiența pe care am avut când am avut opt ani, a trezit astfel o mare dorință de Dumnezeu în mine ,că am petrecut un sfert de secol într-o căutare obsesivă pentru El. Această dorință pentru Dumnezeu sau realizare este ca o flacără interioară. Această flacără trebuie să o aprinzi și după care să suflii până când acesta devine un foc violent care consumă toate celelalte dorințe și interese. Un singur gând sau o dorință, alta decât gândul “ Eu îl vreau pe Dumnezeu ” sau “ Vreau realizarea Sinelui “ este suficient pentru a împiedica realizarea să aibă loc. În cazul în care apar aceste gânduri, aceasta înseamnă că focul nu arde suficient de intens.

În anii în care am fost un bhakta extaziat al lui Krishna , suflam în flăcările dorinței mele față de Dumnezeu, iar în timpul procesului au fost arse toate celelalte dorinţe ale mele. În cazul în care acest foc interior se dezlănțuie suficient de mult timp, cu o intensitate suficientă, o va consuma în cele din urmă pe aceea, dorinţa centrală, dorinţa copleșitoare pentru Dumnezeu sau Sinele. Acest lucru este esențial, deoarece realizarea nu va avea loc până când și această ultimă dorință a plecat. După ce această dorință mentală finală dispare, va exista liniştea lipsei gândurilor. Acest lucru nu este sfârșitul, acesta este doar o stare psihică în care gândurile și dorințele nu mai apar. Asta este ceea ce mi sa întâmplat în Madras, după ce Rama, a apărut în fața mea. Toate gândurile și dorințele mele m-au lăsat, atât de mult încât, nu am putut relua oricare dintre practicile mele din nou.

Mulți oameni au avut sclipiri temporare ale Sinelui. Uneori se întâmplă în mod spontan, și nu este neobișnuit pentru ca aceasta să se întâmple în prezența unui maestru realizat.

După aceste sclipiri temporare, experiența dispare pentru că încă mai există gânduri și dorințe latente, care nu au fost stinse. Sinele va accepta numai, consumă și distruge în totalitate numai o minte care este complet lipsit de vasane. Aceasta a fost starea minţii mele pentru câteva zile cât am fost în Madras. Dar realizarea nu s-a întâmplat în acele câteva zile, deoarece ingredientul final nu a fost prezent. Am nevoie de graţia maestrului meu; trebuia să stau înaintea lui; aveam nevoie să-mi spună , “ Ai sosit “, și trebuia să-l cred; și trebuia să îmi transmită puterea și graţia sa prin aspectul său divin. Atunci când privirea  lui Maharshi şi mintea mea fără vasane s-au întâlnit, Sinele a atins-o și a distrus-o ,în așa fel, încât acesta să nu se mai poată ridica sau să funcţioneze niciodată. Numai Sinele au rămas.

Am menționat mai devreme că a fost mama mea, care m-a transformat într-un bhakta Krishna. Am descoperit după realizarea mea că ea a fost pur și simplu cauza instrumentală, pentru că rădăcinile acelei pasiuni deosebite pentru Krishna putea fi urmărite înapoi în viața mea anterioară ca yoghin din sudul Indiei. Atunci când cunoașterea acestei vieți anterioare a venit la mine, aceasta a parcurs un drum lung pentru a explica tiparul vieții mele curente.

În ultima mea viață am fost un mare Krishna Bhakta care a avut discipoli proprii și care a construit un templu dedicat lui Krishna în care a fost construită o statuie de piatră mare, albă, a divinității. În timpul acelei vieți, am ajuns în mod frecvent starea de Nirvikalpa samadhi, dar nu am reușit să realizez Sinele. Unul dintre impedimentele mele atunci a fost că am avut încă o dorință sexuală față de una dintre lucrătoarele din ashram-ul meu. A fost o femeie de castă joasă care era folosită pentru a face cele mai ciudate servicii. Nu i-am făcut nici un avans și am încercat din greu să controlez dorința mea, dar niciodată nu m-a lăsat complet. Când m-am renăscut ca H.W.L. Poonja, aceasta a fost femeia cu care am ajuns să mă căsătoreasc. Acaesta vasană  a fost suficientă pentru a aduce o renaștere în care a trebuit să mă căsătoreasc cu ea și să întemeiez o familie cu ea. Aşa sunt lucrările karmice.

Viața mea ca un yoghin devotat lui Krishna s-a încheiat într-un mod neobișnuit și oarecum înspăimântător. Am intrat într-o stare de Nirvikalpa samadhi și am rămas în ea timp de douăzeci de zile. Adepții mei au crezut că am murit, deoarece nu putea detecta nici un semn de respirație sau de circulație a sângelui. Un om dintr-un sat local, care se credea că e un expert în astfel de probleme, a fost adus pentru a vedea dacă prana a părăsit corpul. El a analizat creştetul (moalele creştetului) înainte de a anunța că el va face o gaură acolo pentru a vedea dacă există viață în organism. El a împrumutat un instrument care era folosit pentru a curăţa nucile de cocos, pentru a scobi o gaură în partea de sus a craniului meu cu ea. Apoi s-a uitat în gaură și m-a pronunțat mort. Adepții mei au acceptat verdictul și m-au îngropat într-o groapă de samadhi, care a fost săpată în apropierea templului. Apoi am murit îngropat de viu. Am fost pe deplin conștient de activitățile omului care a forat gaura şi de cele ale adepțiilor care m-au îngropat în cele din urmă, dar nu am fost în măsură să răspund în nici un fel, deoarece am fost atât de profund cufundat în Nirvikalpa samadhi. A fost o experienţă misterioasă ca și experiențele pe care le-am avut ca şi copil, în viața mea actuală, acele experiențe în care am fost cufundat în pace și fericire, conștient de ceea ce se întâmplă în jurul meu, dar incapabil de a face vreun gest.

În urmă cu mulți ani, când am fost în Sud, m-am dus să arunc o privire la acest templu. Mi-am amintit suficient de mult de traseul, din ultima mea viață, pentru a direcționa șoferul de taxi de la stația locală, chiar dacă a fost un drum lung de la oras, cu o mulțime de drumuri schimbate la diferite intersecții. Era la fel cum mi-am amintit. Statuia albă a lui pe Krishna am montat-o încă era acolo. Am fost să mă uit la vechiul meu samadi, dar nu mai era acolo. Râul local şi-a schimbat uşor cursul și l-a dus departe.

Ramana Maharshi m-a învățat că nu ar trebui să alerg după formele de zei, cum ar fi Krishna, deoarece acestea sunt efemere. Deşi am urmat sfatul lui, deoarece el mi-a arătat cine sunt, totuși, imagini ale unor zei încă continuă să apară la mine. Chiar și acum, zeci de ani după ce am terminat căutarea mea spirituală, Krishna încă apare în mod regulat pentru mine. Încă simt o mare dragoste pentru El, ori de câte ori apare El, dar El nu mai are puterea de a mă face să caut ceva în afara propriului meu Sine.

Stai să explic. Când am fost un băiat tânăr m-am gândit că trupul lui Krishna era real, pentru că l-am putut atinge. Acum știu că acest lucru nu este adevăratul criteriu al realității. Realitatea este că ceea ce există întotdeauna niciodată nu se schimbă, și numai Sinele fără formă corespunde acestei definiții. Prin urmare, retrospectiv, pot spune că, atunci când eram un băiat, apariția lui Krishna în dormitorul meu era un fenomen trecător,  ireal, care a apărut în conștiință, singura realitate. Toate celelalte aparitii ale lui Krishna în viața mea pot fi clasificate în același mod. Acum,  rămânând  ca Sinele, eu nu pot fi păcălit sau indus în eroare de măreția zeilor, chiar și de aceia care se manifestă în fața mea, pentru că eu știu că orice putere sau de frumusețe care poate să apară, este iluzorie. Toată puterea și frumusețea sunt în mine ca propriul meu Sine, așa că nu mai este nevoie să le caut oriunde altundeva.

Share