Pace Pace-Papaji

          Mahatma Gandhi

Următoarea mea experiență neobișnuită a apărut atunci când aveam șaisprezece ani. Urmam o școală care era condusă de către Arya Samaj, o mișcare de reformă hindusă fondat în secolul al XIX-lea. Școala a fost numită dupa Swami Dayananda, fondatorul organizației. Pentru că a fost o școală rezidențială, am dormit într-un cămin cu toți ceilalți băieți.

În fiecare dimineață ne adunam afară și stăteam într-un semicerc în timp ce se cânta o rugăciune. Întotdeauna se încheia cu următoarele cuvinte “Om Shanti Shanti” (Om, pace, pace). La încheierea rugăciunii, se ridica un steag în curtea şcolii, care avea  „Om” imprimat pe el. După ce steagul era ridicat, noi toți trebuia să sărim în sus și să strigăm, “Victorie Dharmei (principiul ordinii cosmice)! Victorie Mamei Indii! Victorie lui Swami Dayananda!”

Într-o dimineață, la încheierea rugăciunii, cântarea „Om Shanti Shanti” mi-a cauzat amorţirea întregului corp. Am devenit paralizat, în același fel, ca atunci când eram în vârstă de opt ani, şi mi-a fost oferită băutura de mango în Lahore (vezi prima memrie – Papaji). Am fost conștient de tot ceea ce se întâmplă în jurul meu, era un sentiment de pace și fericire în interior, dar nu am putut mișca niciunul dintre mușchii mei sau de a răspunde la ceea ce se întâmplă în jurul meu. Ceilalți băieți au sărit în sus și au salutat steagul, lăsându-mă așezat pe podea, în starea mea paralizie.

Profesorul care supraveghea rugăciunile m-a văzut stând pe podea și presupus că am fost leneș sau neascultător. El a numele meu pe o listă de pedepse, către directorul școlii. Acest lucru a însemnat că a trebuit să mă prezint în faţa lui, în dimineața următoare, și să fiu bătut cu băţul. Profesorul a părăsit scena fără să verifice cauza reală a imobilității mele. Ceilalți băieți, între timp, au început să facă mișto de mine. Când şi-au dat seama că nu puteam să răspund la batjocura lor, ei au decis să organizeze o înmormântare, îm glumă. Ei mi-au luat trupul, m-au întins pe umerii lor și s-au prefăcut că mă transportă la cimitir să fiu incinerat. A trebuit să accept cu jocul lor, pentru că nu eram capabil să mă vaiet sau să rezist. Când ce s-au distrat pe seama mea, ei m-au dus acasă și m-au aruncat pe patul meu. Am rămas acolo pentru tot restul zilei, paralizat, dar absorbit într-o stare interioară de pace și fericire.

Dimineața următoare, complet recuperat, am fost la directorul școlii pentru a-mi primi pedeapsa.

Și-a scos bastonul, dar înainte să-l folosească, l-am întrebat: „Vă rog domnule, ce am făcut ? Ce greseală am comis? „Directorul nu a avut nici o idee. Profesorii i-au dat o listă cu băieți care urmează să fie bătuţi cu băţul, deoarece profesorilor nu le era permis să folosească pedeapsa corporală. El l-a întrebat pe profesorul care m-a trimis la el și i-a spus despre actul meu de „neascultare”, din ziua precedentă.

I-am spus: „Eu nu am refuzat să mă ridic în picioare. Dintr-o dată mi-a amorţit tot corpul și nu m-am putut mișca. „I-am spus despre experiența, explicând că aceasta a fost declanșată de ascultarea cuvintelor” Shanti Shanti „la sfârșitul rugăciunii de dimineață. Directorul şcolii era un om foarte bun. Un susținător al lui Mahatma Gandhi, lucra fără a primi nici un salariu, deoarece el credea că băieții hinduşi ar trebui să fie crescuți și educați într-un mediu hindus. În acele zile, cele mai multe școli erau fie instituții laice conduse de guvern sau de organizațiile creștine operate de către misionari. Din moment ce el trebuia să fie ne imprimecu valori şi idealuri hinduse, el a recunoscut că este absurd să mă pedepsească pentru că am avut o experiență mistică, ca o consecință a ascultării unei rugăciuni hinduse. El m-a lăsat să plec și ani mai târziu am devenit prieteni destul de buni.

Share