Întâlnirea cu Ramana Maharshi-Papaji

Sri_Ramana_Maharashi_Papaji_1

       Sri Ramana Maharashi

La scurt timp după întoarcerea mea un sadhu a apărut la ușa noastră, cerând mâncare (era o practică obișnuită pe vremea când papaji era tânăr, mult mai mult decât în zilele noastre). L-am invitat înăuntru, i-am oferit ceva de mâncare și i-am pus întrebarea care era cea mai persistentă în mintea mea. “Poți să mi-L arăți Dumnezeu? Dacă nu, știi de cineva care poate? “

Spre surprinderea mea, el mi-a dat un răspuns pozitiv. “Da, știu o persoană care ţi-l poate arăta pe Dumnezeu. Dacă te duci și îl vezi pe acest om, totul va fi bine pentru tine. Numele lui este Ramana Maharishi” .

Neştiind nimic despre el înainte, am întrebat unde trăieşte și mi-a fost spus, “Sri Ramanasramam, Tiruvannamalai”. Din moment ce nu am mai auzit despre acest loc până atunci i-am cerut indicații pentru a ajunge acolo.

El mi-a dat instrucțiuni detaliate: “Ia un tren spre Madras. Când ajungi la Madras, du-te la stația Egmore. Ia un tren de acolo spre un loc numit Villupuram. Acolo trebuie să schimbi trenurile.  De acolo poţi lua un tren direct către Tiruvannamalai”.

Am scris toate aceste detalii având sentimente confuze. Am fost foarte fericit să aud că există cel puțin un om din India, care putea să mi-L arate Dumnezeu, dar, de asemenea, am știut că nu aveam nici un mijloc de a ajunge să-l văd. Am cheltuit toți banii pe care îi aveam strânşi, din perioada cât am lucrat în armată, în pelerinajul meu fără succes, și am știut că tatăl meu nu mi-ar da nici un ajutor în această problemă. El a respins din start călătoriile mele spirituale, simţind, cu o anumită justificare, că eu ar trebui să-mi petrec timpul având grijă de familia mea.

Când i-am spus că vroiam să merg la Sud pentru a vedea pe încă un Swami, el a explodat de furie. “Cum rămâne cu soția și copiii tăi? Nu a fost suficient că ai părăsit armata, acum trebuie să te duci în celălalt capăt al Indiei,  pentru satisfacerea căutării tale nebune pentru aventuri spirituale?” Evident, nici un ajutor nu urma să vină de la el.

La scurt timp după aceea, m-am dus în oraș și s-a întâmplat să mă întâlneasc cu unul dintre prietenii mei vechi. El conducea un stand de ceai.

“Nu te-am mai văzut de mult timp”, a remarcat el. “Am auzit că ai demisionat din armată”.

“Da”, am răspuns: “Am renunţat la acel loc de muncă pentru totdeauna”.

“Deci, acum ce faci?”, a întrebat el.

“Nimic”, am răspuns eu. “Îmi caut loc de muncă”.

“Ei bine stai jos”, a spus el. “Eu îți voi da niște lapte să bei. Din moment ce nu eşti angajat în acest moment, nu trebuie să plăteşti”.

M-am așezat și am început să privesc într-un ziar care era pe una dintre mese. După ce tocmai ce mi-am reamintit de starea mea șomer, am dat la pagina cu anunțurile de locuri de muncă. Un post vacant părea să fie făcut special pentru mine: “Avem nevoie de un fost ofiţer de armată în Madras” (exact situația în care se afla Papaji atunci). Armata britanică căuta un fost ofițer pentru a gestiona toate magazinele într-o cantină care servea militari britanici. Am căutat adresa la care să aplic și am constatat că persoana care a dat anunţul avea sediul în Peshawar, un oraș din apropiere. Am trimis aplicaţia mea acolo, împreună cu o fotografie cu mine în uniforma de armată, și am fost imediat angajat. Nu numai asta, dar contractantul mi-a dat şi bani pentru a ajunge la Madras, și mi-a spus că nu trebuie să mă prezint la muncă decât peste o lună. Am primit, astfel, bani pentru a merge la Maharshi și o oportunitate de a petrece timp în prezența lui înainte de merge la muncă.

Era anul 1944 și aveam treizeci și patru de ani. Am urmat sfatul sadhului și am luat un tren spre Tiruvannamalai. La coborârea mea acolo am descoperit că ashramul lui Maharshi era la o distanță de aproximativ trei kilometri, în cealaltă parte a orașului, așa că am plătit un car cu boi care să mă ducă acolo, cu tot cu bagaje (metoda de transport obișnuită, în India, pe vremea lui Papaji). De îndată ce am ajuns la ashram, am sărit din căruță, am pus bagajele în dormitorul bărbaților, și am plecat să îl caut pe acest om care putea să mi-L arate Dumnezeu. Am tras cu ochiul prin fereastra lui și am văzut, stând pe o canapea în interior, același om care a vizitat casa mea din Punjab.

Am fost dezgustat. “Acest om este un şarlatan”, mi-am spus. “El apare în casa mea din Punjab, îmi spune să merg la Tiruvannamalai, apoi se urcă în tren, astfel încât să poată ajunge acolo înaintea mea”. Am fost atât de nervos pe el, încât am decis să nu merg nici măcar  în sala unde stătea. Mental adăugându-l  la lista de şarlatani pe care i-am cunoscut în prima mea rundă de pelerinaj din India, m-am întors și am plecat pentru a-mi lua bagajele.

În timp ce mă pregăteam să plec cu aceeaşi căruță care m-a adus la ashram, unul dintre rezidenţi m-a abordat și a întrebat, “Tu nu eşti din Nord? Arăți ca un indian din Nord”, am aflat mai târziu că el era numit Framji și că a deținut un cinematograf în Madras.

“Da”, sunt, am răspuns.

“Tu tocmai ce ai sosit, nu?”, s întrebat el, observând că îmi făceam pregătirile pentru a pleca. “Nu ai de gând să stai aici măcar pentru câteva zile?”

I-am spus povestea, cum am ajuns în Tiruvannamalai, încheind prin a spune: “Acest om a călătorit în jurul prin toată țara, făcându-şi publicitate lui însuşi. Nu vreau să-l văd, am venit aici pentru că el a spus că este un om aici care poate să mi-L arate Dumnezeu. În cazul în care acest om într-adevăr are capacitatea de a mi-L arăta Dumnezeu, de ce nu a făcut-o în casa mea din Punjab, când a venit să mă vadă? De ce m-a pus să vin până aici? Nu sunt interesat să văd un astfel de om “.

Framji a spus, “Nu, nu, te înșeli. El nu a plecat din acest oraș în ultimii patruzeci și opt de ani. Fie este un caz de identitate greșită sau într-un fel, prin puterea lui, el a reușit să se manifeste în Punjab în timp ce corpul său fizic era încă aici. O fată din America a venit aici o dată și a spus o poveste similară. Aceste lucruri se întâmplă din când în când. Sunteți sigur că nu ați făcut o greșeală?”

“Nu”, i-am răspuns, absolut sigur de mine. “Am recunosc omul. Nu am făcut o greșeală”.

“În acest caz”, a răspuns el, “te rog stai. Am să te prezint managerului și el îţi va da un loc de cazare. “

Am acceptat sugestia din motivul că mi-a trezit curiozitatea (Papaji fiind intrigat de posibilitatea manifestării fizice a lui Ramana Maharshi în orașul lui natal, dar în același timp el nu părăsise ashramul din Tiruvannamalai) . Ceva ciudat se întâmplase și am vrut să aflu exact ce. Intenția mea era să mă confrunt cu Maharshi în privat și să cer explicații pentru comportamentul său ciudat.

În curând am descoperit că el nu dădea interviuri private, așa că am decis în schimb, să încerc să-l văd atunci când camera mare în care se întâlnea cu vizitatori era relativ goală.

Am luat masa de prânz în ashram. La sfarsitul mesei Maharshi s-a întors în camera lui, cu servitorul său. Nimeni altcineva nu l-a urmat . N-am știut că era o regulă neoficială precum care vizitatorii nu ar trebui să meargă să-l vadă între 11.30 – 14:30, managerul a decis că Maharshi avea nevoie să se odihnească timp de câteva ore după masa de prânz, dar din moment ce Maharshi nu ar accepta niciodată o regulă care să împiedice oamenii să vină să-l vadă, s-a ajuns la un compromis. Ușile lui vor rămâne mereu deschise, dar toți vizitatorii și adepții au fost în mod activ descurajaţi în a merge să-l vadă în timpul acestor ore. Neștiind acest lucru, l-am urmărit pe Maharshi în camera lui, gândindu-mă că acest era cel mai bun timp pentru a avea un interviu privat.

Sri_Ramana_Maharashi_Papaji_2Servitorul lui Ramana Maharshi, un om numit Krishnaswami, a încercat să mă descurajeze. “Nu acum”, a spus el. “Vino înapoi la 14.30”.  Ramana Maharshi a auzit schimbul de replici șii- a spus lui Krishnaswami că pot veni să-l văd.

L-am abordat într-un mod agresiv. “Tu ești omul care a venit să mă vadă la casa mea din Punjab?” Am întrebat. Ramana Maharshi a rămas tăcut.

Am încercat din nou. “Ai venit la mine acasă și mi-ai spus să vin aici? Tu ești omul care m-a trimis aici? “. Din nou Maharshi nu a făcut nici un comentariu.

Din moment ce el nu a vrut să răspundă la niciuna dintre aceste întrebări, am trecut la scopul principal al vizitei mele. “L-ai văzut pe Dumnezeu?”, am întrebat. “Și dacă da, poți mă faci să îl văd şi eu? Sunt dispus să plătesc orice preț, chiar și cu viața mea, dar pentru asta trebuie să mi-L arăți pe Dumnezeu. “

“Nu”, el a răspuns: “Eu nu ţi-l pot arăta pe Dumnezeu sau să te fac să îl vezi pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu este un obiect care poate fi văzut. Dumnezeu este subiectul. El este cel care se uită. Nu îţi pierde timpul cu obiecte care pot fi văzute. Afla cine este cel care vede taote aceste lucruri”. El a adăugat, de asemenea, “ Tu singur ești Dumnezeu ”, ca și cum mă mustra pentru căutarea unui Dumnezeu care nu era în mine.

Cuvintele lui nu m-au impresionat. Ele păreau să fie încă o scuză în plus pe care o pot adăuga la lista lungă a celor pe care le-am auzit de la swamis din toată țara. El a promis să mi-L arate Dumnezeu, dar acum el încerca să-mi spună nu numai că nu putea să mi-L arate Dumnezeu, nimeni altcineva nu ar putut. Aş fi respins fără ezitare cuvintele sale dacă nu ar fi fost o experienţă pe care am avut imediat după ce mi-a spus să aflu cine este acest „eu” care vroia să îl vadă pe Dumnezeu.

La încheierea cuvintelor sale, el s-a uitat la mine, și în timp ce se uita în ochii mei, tot trupul meu a început să tremure. Un fior de energie nervoasă a trecut prin corpul meu. Simţeam toate terminațiile nervoase ca și cum ar dansa si mi se “făcuse pielea găină”. Am devenit conștient de Inima spirituală din interiorul meu. Aceasta nu este inima fizică, este, în schimb, sursa și suportul tot ceea ce există. În Inimă am vazut sau simtit ceva ca un boboc închis. Era ceva foarte strălucitor. Cu Ramana Maharshi uitându-se la mine, și cu mine într-o stare de liniște interioară, am simțit acest boboc că se deschide şi infloreşte. Eu folosesc cuvântul „boboc”, dar acesta nu este o descriere exactă. Ar fi mai corect să spun că era ceva care am simţind ca fiind un boboc care se deschide și înfloreşte în mine, în inimă. Și când spun “ Inimă” nu înseamnă că înflorirea a fost localizată într-un anumit loc din corp. Această Inimă, această Inimă a inimii mele, nu era nici în interiorul corpului, nici în afara lui. Nu pot da o descriere mai exactă a ceea ce s-a întâmplat. Tot ce pot spune este că, în prezența Ramana Maharshi, și sub privirea lui, inima s-a deschis și a înflorit. A fost o experiență extraordinară, una pe care nu am avut înainte. Nu am venit în căutarea vreunei experiențe, așa că m-a surprins în totalitate atunci când s-a întâmplat.

Cu toate că am avut o experiență extrem de puternică în prezența Ramana Maharshi, afirmaţia lui “Tu singur eşti Dumnezeu”, iar sfatul său  “Află cine este cel care priveşte” nu a avut un atracţie puternică pentru mine. Înclinația mea de a căuta un Dumnezeu în afara mea nu a fost înlăturată, fie prin cuvintele sale, fie prin experiența pe care am avut-o cu el.

M-am gândit, “Nu este bine să fi ciocolată, vreau să gust ciocolata”. Am vrut să rămân separat de Dumnezeu, astfel încât să mă pot bucura de fericirea unirii cu El.

Când discipolii au venit în acea după-amiază i-am privit mai degrabă prin ochiul plin de prejudicii al unui bhakta Krishna fanatic. La cum vedeam lucrurile atunci, ei stăteau  pur și simplu liniștiţi, fără să facă nimic. Atunci m-am gândit, “Nimeni de aici nu pare a cânta numele lui Dumnezeu. Nici o singură persoană nu are vreo mala pentru a face japa. Cum pot ei să se considere a fi adepții buni?” Opiniile mele cu privire la practica religioasă erau destul de limitate. Toți acești oameni ar fi putut fi în meditaţie, dar tot ceea ce putea observa era că ei pierdeau timpul.

Mi-am mutat privirea critică asupra lui Ramana Maharshi și au apărut gânduri similare. “Acest om ar trebui să dea un bun exemplu pentru discipolii săi. El este așezat în tăcere, nu ţine nici un discurs despre Dumnezeu. Nici el nu pare să cânte numele lui Dumnezeu, sau concentrându-și atenția asupra lui în nici un fel. Acești discipoli stau şi sunt leneşi deoarece Maestrul însuși stă acolo, şi nu face nimic. Cum poate omul acesta să mi-L arate pe Dumnezeu, când el însuși nu arată nici un interes în El? “

Cu acest tip de gânduri plutind în mintea mea, nu a trecut mult timp şi am generat un sentiment de dezgust atât faţă de Ramana Maharshi cât și faţă de oamenii care îl înconjurau. Mai aveam ceva timp până când trebuia să merg la muncă în Madras, dar nu am vrut să-l petrec cu toți acești oameni leneși din punct de vedere spiritual, în ashram. Am plecat în cealaltă parte a Arunachalei, la câțiva kilometri distanță, am găsit un loc frumos şi liniștit, în pădurea de pe latura de nord a dealului, și am rămas acolo să fac japa pentru Krishna, singur și nederanjat.

Arunachala_PapajiAm stat acolo timp de aproximativ o săptămână, cufundat în practicile mele devoționale. Krishna apărea de multe ori în faţa mea și am petrecut mult timp jucându-ne împreună. La sfârșitul acestei perioade, am simțit că era timpul să mă întoarc la Madras, pentru a face pregătirile pentru noul meu loc de muncă. În drum din oraș am mai făcut o vizită la ashram, parţial pentru a-i spune la revedere, și parțial pentru a-i spune lui Ramana Maharshi că nu am nevoie de ajutorul lui pentru a-L vedea pe Dumnezeu pentru că am reuşit să îl văd în fiecare zi, prin propriile mele eforturi.

Când m-am prezentat în fața lui, Maharshi a întrebat: “Pe unde ai fost? Unde locuiesti?”

“Pe cealaltă parte a muntelui”, i-am răspuns.

“Și ce făceai acolo?”, a întrebat el.

În momentul acela mi-a “ridicat mingea la fileu”. „M-am jucat cu Krishna al meu”, am spus, într-un ton foarte arogant. Am fost foarte mândru de realizarea mea și m-am simțit superior lui Ramana Maharshi pentru că am fost absolut convins că lui, Krishna, nu îi apăruse în acea perioadă.

 “Oh, așa este?”, a comentat, părând surprins și interesat. “Foarte bine, foarte frumos. Îl vezi acum? “

“Nu, domnule, i-am răspuns. “Eu Îl văd doar când am viziuni”.  Încă mă simţeam foarte multumit de mine, simțind că am beneficiat de aceste viziuni, în timp ce Maharshi nu a avut.

“Deci, Krishna vine și joacă cu tine și apoi el dispare”, a spus Maharshi. “Cu ce te ajută un Dumnezeu care apare și dispare? Dacă El este un Dumnezeu adevarat, El trebuie să fie cu tine tot timpul“.

Lipsa de interes, faţă de experiențele mele vizionare, a lui Ramana Maharshi m-a dezumflat un pic, dar nu în măsura în care eram dispus să îi ascult sfatul. El mi-a spus să renunț la căutarea unui Dumnezeu extern și, în schimb, să găseasc originea și identitatea celui care vroia să-L vadă. Acest lucru a fost prea mult pentru mine să înţeleg. O viață de devotament față de Krishna m-a lăsat incapabil de a concepe căutarea spirituală, în orice alt fel, decât cea în căutarea unui Dumnezeu personal.

Cu toate că nu am avut nici o atracţie pentru sfatul lui, încă era ceva despre Ramana Maharshi care mă inspira și mă atrăgea. L-am rugat să-mi dea o mantră, sperând astfel să obțin o aprobare, din partea lui, pentru propria mea formă de spiritualitate. El a refuzat, deși mai târziu, când eram în Madras, el mi-a dat una într-un vis. Apoi l-am întrebat dacă el ar fi dispus să-mi dea sannyasa, deoarece nu am eram foarte dornic să preiau noul meu loc de muncă în Madras. Am acceptat acel loc de muncă numai pentru că mi-a oferit o modalitate de a-l vedea pe Ramana Maharshi. El a refuzat şi această cerere. Deci, conform opiniei mele părtinitoare, nu am primit nimic de la Maharshi, cu excepția unei experiențe bune și câteva sfaturi proaste, m-am întors la Madras pentru a prelua noul meu loc de muncă.

Share