Cea mai veche memorie-Papaji

Cea mai veche memorie a mea este de o experiență izbitoare, care a avut loc când aveam opt ani. Era anul 1919. Britanicii, recent triumfători în primul război mondial, au dat tuturor elevilor o vacanță de o lună, astfel încât aceştia să poată participa la festivitățile de sărbătorire a victoriei. Ei chiar ne-au dat o mică  insignă pentru  a o purta, pentru a comemora victoria. Locuiam în Faisalabad la momentul respectiv, într-o parte din Punjab, care este acum în Pakistan. Mama mea a hotărât că această vacanță neprogramată ar fi un moment ideal pentru a merge în vizită la unele dintre rudele noastre care au trăit în Lahore. Vizita trebuie să fi avut loc în vara acelui an, pentru că îmi amintesc clar că la momentul respectiv era sezonul de mango.

Într-o seară, în timp ce stăteam cu  toții în casa rudei mele în Lahore, cineva a început să pregătească  băuturi din  mango, lapte şi migdale pentru toată lumea. Ar fi trebuit să îi lase “gura apă”unui băiat de vârsta mea (Papaji avea 8 ani, la vremea respectivă), dar atunci când mi-a fost oferit un pahar plin, nu am făcut nici o încercare de a întinde mâna să-l iau. Nu era vorba că nu vroiam să îl beau. Adevărul era, că tocmai fusesem consumat și cuprins de o experiență care m-a făcut atât de liniștit și fericit, încât am fost în imposibilitatea de a răspunde la paharul oferit. Mama mea și cealaltă femeie prezentă au fost uimite și alarmate de inactivitatea mea bruscă, s-au adunat în jurul meu, încercând să decidă ce s-a întâmplat și ce să facă.

Până în acest moment ochii mei au fost închişi. Cu toate că eram în imposibilitatea de a răspunde la întrebările lor, puteam auzi discuţiile din jurul meu, și am fost pe deplin conștient de toate încercările lor de a mă aduce înapoi la starea mea obişnuită. M-au scuturat, mi-au pălmuit ușor fața, m-au ciupit de obraji.

Cineva chiar m-a ridicat în aer, dar nimic nu a provocat nici un fel de răspuns fizic de la mine. Nu am fost încăpățânat. Experiența a fost atât de copleșitoare încât mi-a paralizat capacitatea mea de a răspunde la orice stimuli extern. Timp de aproximativ o oră, au încercat tot ce au putut gândi să mă aducă înapoi la o stare normală de conştiinţă, dar toate încercările lor au eșuat.

Nu am fost bolnav, acest lucru nu s-a întâmplat cu mine înainte și, chiar înainte de începerea acestuia, nu am manifestat nici un simptom ciudat. Din cauza repeziciunii cu care s-a produs evenimentul, pentru că nu s-a mai întâmplat înainte, și din cauză că nu au reuşit să mă trezească indiferent cât au încercat, familia mea a ajuns la concluzia că un spirit răuvoitor, brusc şi misterios m-a posedat. În acele zile nu existau medici sau psihiatri la care să meargă. Atunci când se întâmpla așa ceva, răspunsul standard era de a duce victima la moscheea locală, astfel încât mulla (preotul) să poată efectua o exorcizare. Noi chiar obişnuiam să ducem bivolii la el când  erau bolnavi sau nu dădeau lapte, în speranța că exorcismul și mantrele lui ar elimina cumva nenorocirea.

Așa că, chiar dacă provin dintr-o familie hindusă, am fost dus la moscheea locală și arătat preotului . El a cântat câteva cuvinte, şi în același timp plimba niște clești de metal peste corpul meu. Acesta era modul standard de a efectua o exorcizare. Mulla, cu optimismul său obișnuit, a spus că îmi voi reveni în curând, dar eforturile sale, cum ar fi cele ale familiei mele în fața lui, nu a reușit să mă scoată din starea în care mă aflam. Aşa paralizat, am fost cărat acasă şi pus în pat. Timp de două zile, am rămas în această stare liniștită, plină de extaz, şi  fericit, în imposibilitatea de a comunica cu oricine, dar încă pe deplin conștient de diferitele lucruri care aveau loc în jurul meu.

La sfârșitul acestei perioade de două zile am deschis din nou ochii. Mama mea, care era devotată căii Krishna bhakta, a venit la mine și m-a întrebat: „L-ai văzut pe Krishna?” Văzând cât de fericit am fost, ea a abandonat ideea ei inițială că am fost posedat și au înlocuit-o cu o teorie precum că am a avut un fel de experiență mistică care implică divinitatea ei favorită (Krishna).

„Nu i-am răspuns” :  tot ce pot spune este că am fost foarte fericit.

În ceea ce privește primele cauze care au fost luate în calcul, au fost ignorate de atât de mine cât şi  de familia mea.

N-am știut ce am experimentat sau ce a condus la această scufundare bruscă într-o fericire intensă și paralizantă.

I-am spus mamei mele după ce a mai insistat, „Era o fericire extraordinară, pace extraordinară, frumuseţe extraordinară. Mai mult decât atât eu nu pot spune” . A fost, de fapt, o experiență directă a Sinelui, dar eu nu am înțeles acest lucru la momentul respectiv.  Abia după mulţi am reuşit să apreciez ceea ce s-a întâmplat cu mine.

Mama mea nu vroia să renunțe la teoria ei. Ea s-a dus și a adus o imagine care îl înfăţişa pe Krishna copil, mi-a arătat și ma întrebat: „Ai văzut pe cineva care arăta așa?”

Din nou, i-am spus, „Nu, nu am făcut-o”.

Mama mea obișnuia să cânte bhajanurile (cântece devoţionale) lui Krishna în casa noastră. Ea s-a căsătorit când ea avea șaisprezece ani și m-a născut când avea optsprezece ani. Așa că, atunci când toate astea s-au întâmplat, ea era încă o femeie tânără. Din moment ce atât fața ei cât şi și vocea ei erau extrem de frumoase, bhajanurilor ei au atras mulți oameni în casa noastră.

Cu toate că nu corespundea cu propria mea experiență directă, mama mea cumva m-a convins că fericirea a fost provocată de contactul direct cu Krishna. Ea m-a încurajat să devin un adept al lui Krishna, spunând că dacă o să meditez asupra lui Krishna și repet numele Lui, experiența pe care am avut de la El, mai devreme sau mai târziu, se va întoarce. Acesta a fost un argument puternic pentru mine. Încă de când am deschis ochii, am simțit o mare dorință de a avea din nou acea experiență. Din moment ce nu m-am putut gândi la nici o altă cale de a retrăi acea experienţă, am urmat sfatul mamei mele și am început să mă închin lui Krishna. Mama mea însăși m-a învățat cum să efectuez toate diferitele ritualuri și practici asociate cultului Krishna. Odată ce am început, nu mi-a luat mult timp pentru a dezvolta o dragoste intensă și pasională faţă de forma lui Krishna. În curând am uitat că scopul devotamentului meu a fost să mă întorc la acea stare pe care am experimentat-o timp de două zile. Am devenit atât de fascinat cu Krishna, atât de îndrăgostit de  forma sa, iubirea pe care am simțit-o pentru El a eliminat foarte rapid dorința mea de a retrăi experiența inițială de fericire.

Am fost atras în mod deosebit de o imagine a copilului Krishna, aceeași care mama mi-a arătat în ultima zi a experienței mele. Pentru mine, faţa era indescriptibil de frumoasă, atât de magnetică, încât am avut puține dificultăți să îmi pun toată dragostea și devotamentul meu în ea. Ca rezultat al acestei bhakti (devoţiuni) intense, Krishna a început să apară în fața mea, luând aceeași formă ca și imaginea. El  apărea în mod regulat noaptea, se juca cu mine, și chiar încerca să doarmă în patul meu. Am fost foarte naiv (inocent) la momentul respectiv. Nu mi-am dat seama că această manifestare a fost una dintre marile zeități ale hinduismului, și că unii dintre adepții Lui au petrecut vieți întregi încercând să obțină o singură viziune a lui. Naiv fiind, m-am gândit că era destul de firesc ca El să apară în dormitorul meu și să se joace cu mine.

Forma sa fizica a fost la fel de reală ca și a mea – am putut să îl simt şi să îl ating, dar El putea să îmi apară, de asemenea, şi într-o formă mai subtilă. Dacă aș fi pus o pătură peste cap, puteam încă Îl văd. Chiar și atunci când închideam ochii, imaginea Lui era încă acolo, în fața mea. Acest Krishna era plin de energie jucauşă. Întotdeauna apărea după ce m-am dus la culcare și joaca Sa copilăroasă și plină entuziasm mă ținea treaz și mă împiedica să merg la culcare. După ce prosmeţimea vizitelor sale inițiale a scăzut, am început să simt că aparențele sale au devenit un pic neplăcute pentru că mă împiedica să dorm, chiar și atunci când eram foarte obosit.  În timp ce încercam să găsesc un mod de a-L face să plece , mi-am dat că ar fi o idee bună să Îl trimit să o vadă pe mama. Am știut că, în calitate de practicant bhakta Krishna înfocat, ea ar fi încântată să-L vadă.

De ce nu te duci si dormi cu mama mea? „L-am întrebat într-o noapte. „Nu mă laşi să merg la culcare. Du-te la mama mea în schimb. „Krishna părea să aibă nici un interes referitor la compania mamei mele. El nu a fost niciodată să o vadă, preferând în schimb să-și petreacă tot timpul cu mine.

Într-o noapte mama mea ne-a auzit vorbind și a întrebat: „Cu cine vorbești?”

„Eu vorbesc cu Krishna al tău”, am răspuns eu, ingenios. „Mă deranjează noaptea şi nu mă lasă să dorm. Dacă închid ochii încă Îl văd, uneori mai clar decât atunci când sunt deschşi. Uneori am pus o pătură peste cap, dar eu încă îl văd. El întotdeauna vrea să doarmă cu mine, dar eu nu pot dormi în timp ce El este aici. „

Ea a intrat în cameră pentru a investiga, dar ea nu l-a văzut. De fiecare dată când Krishna a venit în casa noastră, ea nu L-a văzut o dată.

Când Ea nu era acolo, am simțit întotdeauna dorința de a-L vedea. Chiar am vrut să-L văd și să se joace cu mine. Singura problemă era că am fost de multe ori atât de obosit când venea, încât simţeam, după un interval decent, să mă lase în pace ca să mă pot întinde şi să dorm.

El nu venea în fiecare noapte. Uneori îl vedeam, alteori nu.Niciodată  nu m-am îndoit de realitatea Lui, niciodată nu am avut ideea că a ar fi fost un fel de viziune. Am scris chiar și o carte poștală către el odată, spunându-i cât de mult îl iubeam. Am expediat-o şi nu am fost deloc surprins când am primit un răspuns de la El, ștampilat și timbrat în mod corespunzător și livrate de poștaș. El era atât de real pentru mine, încât părea destul de firesc să comunic cu El prin poștă.

Din primul moment în care Krishna a apărut în viața mea, am pierdut interesul pentru activitatea şcolară. Obişnuiam să stau în clasă, aparent atent, dar mintea și inima mea erau la forma lui Krishna. Uneori, când valuri de fericire apăreau în mine, mă lăsam în voia experienței și pierdeam contactul cu lumea exterioară.

Începând cu momentul primei mele experiențe, dorința de a-L căuta Dumnezeu a fost întotdeauna prezentă. Întotdeauna, în mod inconștient, căutam un mod de a exprima aceste sentimente. Atunci când aveam aproximativ unsprezece ani, de exemplu, un grup de sadhus au trecut de casa noastră. Am fost imediat atras de ei și am încercat să mă alătur grupului lor. „Părinții mei sunt morți,” le-am spus. „Veţi avea grijă de mine?” Ei au fost de acord și am plecat împreună într-un loc la aproximativ douăzeci de kilometri de oraș. Nu le-am spus părinților mei, așa că, desigur, au petrecut câteva zile căutându-mă cu disperare. Apoi, în urma unui zvon că fost văzut cu aceşti sadhus, au dat de urmă taberei şi m-au găsit.

Mi-l amintesc pe tatăl meu, exclamând, după ce m-a găsit în cele din urmă, “Am crezut că te-ai pierdut! Am crezut că te-ai pierdut! „

Nu m-am fost câtuși de puțin vinovat de aventurile mele. Am răspuns, „Cum pot fi pierdut? Sunt eu un bivol pe care îl poţi pierde şi nu știi unde este? Întotdeauna am știut unde am fost. „Nu am avut nici o apreciere faţă de grijile și preocuparea pe care am cauzat-o părinților mei. Alăturându-mă grupului de sadhus pur şi simplu am exprimat dorinţa și foamea mea de Dumnezeu. Am mers atât de departe încât i-am spus tatălui meu, „De ce ai venit să mă cauţi, în loc să mă laşi cu Dumnezeu?” Tatal meu, in mod normal, nu mi-a permis să rămân acolo. El a mustrat grupul de sadhu referitor faţă de ceea ce el a crezut că a fost comportamentul lor iresponsabil și apoi m-a dus înapoi în oraș.

În timpul copilăriei mele, ceilalți băieți îşi exprimau fanteziile lor pretinzând că erau soldaţi, sportivi celebri sau conducători. Eu, dimpotrivă, am avut o dorinţă puternică de a îi imita pe sadhus. Nu știam nimic despre viața interioară a acestor oameni, dar am fost destul de mulțumit doar în a le a imita aspectul exterior. Îmi amintesc în mod expres că într- o zi, când m-am decis să joace ca fiind un sadhu dezbrăcat și am convins-o sora mea să se alăture jocului. Ne-am dezbrăcat, ne-am uns corpurile cu cenușă de lemn pentru a imita Vibhuti și ne-am așezat cu picioarele încrucișate în fața unui foc pe care l-am făcut în grădină. Mai mult de atât nu am știut ce să facem pentru că nu cunoşteam nimic despre meditație sau yoga. Unul dintre vecinii noștri, care s-a întâmplat să se uite peste zidul grădinii, a fost șocat să vadă o fată goală acolo, acoperită cu cenușă. Eram atât de inocenţi încât nu mi-am dat seama că nu era adecvat pentru fetele tinere să stea afară dezbrăcate. Vecinul a chemat-o pe mama noastră, iar jocul a ajuns la un final brusc.

Share