Ești un spectator la propria ta piesă-Mooji

Ești un spectator la propria ta piesă-Mooji

Satsang cu Mooji

Monte Sahaja

 „E frumos fiindcă atunci când cauți simțământul de sine ca entitate tangibilă și nu găsești nimic acolo, atunci întregul univers e aici. Atât de mult spațiu ocupă ego-ul.”  „Câteodată încerci să-ți păstrezi forma în marele spațiu și ajungi doar să te ciocnești de lucruri.”  „Nu poți separa parfumul și floarea. Ele merg împreună. Așa că lasă ca viața ta dinamică să fie parfumul ființei tale.”

Viața mea este asta…ce vine. Orice vine. Când ești așa, atunci privește și o să vezi.

Asta e foarte bine, ce o să zic acum. Când ești așa, începi să vezi unde mintea ta se zbate pentru a încerca să obțină ceea ce vrea atunci când pur și simplu te oprești și lași să vină ceea ce vine.

O perioadă mintea nu acceptă. Nu e bine. Este perfect. Dar mintea ta vrea altă formă. Începe să se simtă neliniștită și tu fugi.

O doamnă mi-a scris și mi-a zis așa. Email-ul ăsta, i-am rugat să mă lase să-l mai citesc o dată.

Se uită la satsang, și se duce să își facă o cană de ceai, taie niște prăjituri, și se duce la toaletă, și se duce în grădină. A spus: „Fac chestia asta.

Mă uit la comportamentul ăsta în mine, cum fac asta. De ce?”

Ceva, prinde ceva!

Îndrumarea prinde ceva, și ceva vrea să fugă.

Și eu am simțit asta în India, când eram la picioarele lui Papaji, nu?

Mi-amintesc că într-o zi veneam la satsang. Nu aveam chef de satsang. Nu vreau să merg azi. Încă două ore jumate în camera asta. Nu vreau să merg.

Așa că am plecat și am mers în oraș, mă plimbam. Și la început era foarte bine. Ah! Ce bine e! E bine. Pur și simplu merg oriunde vreau. M-am dus la piață, mă plimbam prin piață.

Dar nu era nimic acolo! Toate tarabele erau acolo, toate lucrurile erau acolo. Dar înăuntru mă simțeam atât de dezgustat! Zic: Ce fac? Am venit aici… să stau cu Buddha, și sunt în piața asta,  uitându-mă la ce, tămâie?

Adică, Ah! Mă simțeam prost.

Și atunci am plecat. M-am dus repede-repede la satsang.Cam ultimele zece minute

le-am prins.  Când am intrat, m-am simțit așa de bine. [râsete]

Ce fac? Câteodată, ceva vrea să plece. Atunci zic: Vrei să pleci. Bine, du-te! Atunci poți să vezi ce vine.

Ce anume vrei? Și chiar e mai bine? O să vezi că nu e absolut nimic.

Așa că rămâi în liniște și doar lasă viața să se desfășoare.

Unii oameni nu știu ce înseamnă să rămână în liniște.

Nu împinge niciun gând sau nicio proiecție.

Și nu sta acolo doar așteptând ce vine. Nu, continuă!

Fă ceea ce simți natural. Ești liber! Mișcă-te!

Asta e o mare libertate. Te miști. De fapt nu e despre faptul  că e într-un fel sau altul. E despre unde îți pui mintea, atenția.Și mereu păstrezi câteva mișcări, pentru că îți e frică. Minții îi e frică de vacuitate. Așa că deja creează vreo strategie pentru viața ta, simte: „Trebuie să fac ceva”.

Vrea să-ți umple jurnalul în fiecare zi. Așa că nu ai timp liber doar să fii. Mereu creezi o strategie.

Așa că nu vii. Atunci nu ai încredere în viață. Pentru că simți: „Trebuie o strategie altfel lucrurile merg prost”.

Te întorci complet în cealaltă direcție. În loc să lași viața să fie și tu să fii în Ființă, tu ești Ființare, ești constant în forma de a deveni. Așa că e o stare foarte, foarte neliniștită. Și e un punct foarte puternic să observi într-un fel. Începi să-ți observi comportamentul.

A cui comportare e asta? Și începi să prinzi că vine din mintea ta.Dar nu doar cu mintea. A fost o relație cu mintea și ființa ta.

Ceva este acolo. Apare o bucurie, foarte rapid, când observi aceste lucruri. Foarte rapid bucuria e acolo. Nu te gândi că e o dificultate. Dificultatea e acolo doar din cauza împotrivirii minții, inițial. Dar odată ce intri în ritm, devine foarte plăcut. Unii oameni spun așa:  „Oh, dar am crezut că un maestru

n-ar trebui să ia zahăr, sau să mănânce asta sau să facă aia”. Eu am zis: Dar e bine că maestrul face asta.

Ca să vezi că nu e vorba de asta. Pentru că vrei ca maestrul să fie așa de perfect, care e ceva ce tu nu poți fi, și astfel să negi că ai vreo șansă.

 „Eu doar o să te venerez pentru că eu nu pot să fac asta.” Așa că el îți arată: în viața mea pot să fiu și obișnuit. Nu e asta. Mintea ta creează o spiritualitate artificială că trebuie să fii atât de curat, atât de lună, ceea ce nu poți face. Te pregătește pentru eșec, încât să continui să-ți negi Ființa.

Spune: „Dar ar trebui să nu ai absolut nicio dorință”. Lasă dorința să fie acolo, cumva, la un anumit nivel.

Nu poate să dăuneze. Nu are niciun efect asupra a ceea ce sunt. Dar nici nu are putere. Asta nu are putere.

Nu pot spune: Oh, dă drumul dorințelor și lasă-le să continue. Nu, pentru că ele nu pot continua fără mine.

Și ceea ce promit ele, eu nu vreau. Ce promit, pot îmbunătăți ceea ce sunt eu? Nu. Așa că dorința în expresia ei superficială este în regulă. Nu e mare lucru. Nu lasă nicio urmă în conștiință. Dar dorința care se referă la nevoie și disperare și identitate, de asta nu ai nevoie. Arunc-o, rapid, rapid.

 [Interlocutor] Guruji, pot veni?

[Mooji] Mhmm.

[I.] Nu cred că am venit aici. Nu cred că mă duc acasă, și nu am făcut nimic aici. Asta se simte chiar mai mult pentru expresia asta. E doar rugăciunea că totul e în față, fiecare mișcare e în față, chiar și asta e în față.

 [Mooji] Este bine. Totul e pe ecranul conștiinței.

 [I.] Chiar și faptul că sunt aici cu tine în felul ăsta e în față.

 [Mooji] Da.

 [I.] Și cumva doar să mă rog. Chiar și asta e văzut, doar să mă rog. Contopește-mă în inimă, în oceanul inimii tale. Nu simt că există altceva mai mult.

 [Mooji] Totul e văzut. Totul e acolo în față, chiar și senzația de în-față, pentru că, precum am spus, totul e pe ecranul conștiinței. Dar acest ecran nu e doar un ecran plat, e un ecran tridimensional, în care chiar și senzația de sine e acolo pe ecran, derulându-se. Și esti cumva un spectator la propria ta piesă. Ceva este acolo, e aici. Dar nu e nimic ciudat sau metafizic ciudat. E cel mai natural lucru! Orice acțiune, orice reacție,

totul e aici. Este perceput. Se întâmplă  în  și în fața conștiinței.

Deci, așa. Apoi zici: „Contopește-mă în inimă”. Ești deja inima. Acest lucru e văzut tot din inimă.

 [I.] Și asta văd.

[Mooji] Da.

 [I.] Mă simt mișcată să te rog în felul ăsta, dacă e voia Domnului. Te implor. Dacă e norocul meu la momentul ăsta.

 [Mooji] Tot ce înseamnă e că iluzia sau distragerea… Chiar și distragerea, nu există. Nu e un lucru. Nu există ceva ce e distragere. Tu te simți distras. Apoi și această distragere e și ea percepută. Atunci ce e toată asta? Nu fi frustrat. Frustrarea e și ea percepută.

Asta lasă un spațiu foarte tăcut.

Și asta e perceput. Spațiul ăsta e ca parfumul tău. Nu poți separa parfumul și floarea. Merg acolo împreună. Așa că lasă ca viața ta dinamică să fie parfumul Ființei tale. Parfumul e pace și bucurie, libertate, ușurință, spontaneitate, înțelepciune Și astea nu sunt lucruri pe care le faci. Și floarea nu face nimic ca să-și producă parfumul. Când înțelegerea e acolo și e fermă în inimă, toate astea sunt prezente în mod spontan și ele. Acum s-ar putea să ia timp ca energia minții, momentum-ul minții să încetinească sau să se disipeze. Nu te îngrijora de asta. Nu aștepta ca mintea să aibă o operație sau ceva. Tu doar continuă să-ți amintești și să fii Sinele tău. Și în scurt timp, toate lucrurile astea nu vor mai fi percepute.

Mintea devine un vechi zvon. Nimic pentru care să-ți faci griji. Doar ți se amintește de ea de către alți oameni. Tu nu mai știi ce e. E ca și cum ființa ta e atât de liberă, ca și cum e ținută laolaltă doar în pielea asta subțire. Ca într-un cocon. Și până și pielea e conștiință. Când spun că devii precum spațiul, ce se mișcă în spațiu…

Cu toate că lucrurile astea par a fi acolo, cum că memoria funcționează, dar nu e atașament, nu știi cui aparțin. Niciunul din lucrurile astea. Ceva scanează în interior pentru a găsi acest stăpân. Nu poți găsi un stăpân în casa asta. Casa asta a devenit un altar.  Deci trebuie doar să confirmi.

Nici nu încerca măcar să ucizi mintea sau să scapi de minte.

Nu te preocupa de lucrurile alea. A încerca sau chiar a scăpa de ea, cumva, în mod straniu, dă putere ideii de minte. Îi dă o realitate pe care nu o are de la sine. E frumos fiindcă atunci când cauți simțământul de sine ca entitate tangibilă și nu găsești nimic acolo, atunci întregul univers e aici. Atât de mult spațiu ocupă ego-ul.

Ca un deget în dreptul soarelui, pare să ascundă soarele.

Dar așa nu pot să-i văd.

 [I.] Trebuie să lucrezi asta toată ziua.

 [Mooji] Nu ar trebui să… Privește-ți viața ca pe un mare noroc.

 [I.] Văd asta. Totul este Grație, totul.

 [I.] Mă simt atât de binecuvântată. Câteodată încerci să-ți păstrezi forma în marele spațiu.  Și ajungi doar să te ciocnești de lucruri.

 „Privește-ți viața ca pe un mare noroc.”

 

 „Ești deja Inima.” – Mooji

Share